joi, 21 februarie 2013

Să mori într-o lacrimă


de [florian stoian- silisteanu ]
 


Ştiu că uneori femeia umblă la icoane şi le tot aranjează ba după sfântul zilei ba după închipuirea de noaptea trecută.
Ştiu că femeia uneori merge la fântână şi aruncă ciutura prin oglinda ultimului pătrar.
Spre dimineaţă îşi caută bărbatul prin manualele de istorie dar degeaba niciunul nu i se potriveşte cu toţii au aparţinut unei alteia.
Când întunericul dă să bată la uşa pântecului pe cer încep să zornăie din nou bănuţii de aramă. Pe urmă poate te prinde şi pe tine îmi zic te prinde somnul la frontiera căruia cineva dă de pomană ziua de mâine.
Ştiu că pe tine Femeie te caută Domnul mai ceva decât pe bărbatul. Cum altfel s-ar putea de vreme ce prin livada ucisă copilăria încă şchioapătă. Ei da! Pe tine femeie lumea te caută încă pe etichetele de la fabrica de textile romarta pe spatele cutiilor de chibrituri ori în ultima vreme prin textul de pe biletul de tramvai care şi ăsta face reclamă la cine ştie ce şampon.
Mai ştiu femeie cum că prin Gara de Nord de ieri dimineaţă trag şi mărfarele ce aduc muncitori pentru schimbul trei ăia de scriu poezii şi mor mai apoi într-o lacrimă.
Da femeie! Multe ştiu despre tine numai că la uşa bisericii în dimineaţa acestui poem cineva a întrebat cum arăţi....Şi eu neştiind mai nimic despre tine am şoptit doar că răspunsul nu poate călători în nici-un chip că femeia pe care o căutăm se ascunde în sunetul iute şi spart al biciului acela ce încă se înfăşoară pe spatele Domnului nostru Iisus.