de florian stoian -silişteanu [florian stoian- silisteanu ]
te latră cânii spre acasă şi-n lume se aprinde gerul
când te îmbraci într-o distanţă a pomului neînflorit
te fă că nu îl vezi cum din nesomnul scoate şi topeşte
şi pune fierul ce sta ascuns în frigul ierbii la călit
femeie spun că mersul ţi-e ca un peţit spre zidul nopţii
adună în biserici doar bărbaţii somnului din clopot
deschide o ferestră şi nu chema în ajutor din frigul sorţii
lumina răstignită-n crucea-cestei înfloriri de zgomot
e primăvara unor chiar străine grele şi aprinse depărtări
fierarul din grădina ochiului ce mă cuprinde suflă rece
plătită prost cu ziua inima din piept numără nori
mor o secundă ea din tăcerea morţii mele plouă zece
când te îmbraci într-o distanţă a pomului neînflorit
te fă că nu îl vezi cum din nesomnul scoate şi topeşte
şi pune fierul ce sta ascuns în frigul ierbii la călit
femeie spun că mersul ţi-e ca un peţit spre zidul nopţii
adună în biserici doar bărbaţii somnului din clopot
deschide o ferestră şi nu chema în ajutor din frigul sorţii
lumina răstignită-n crucea-cestei înfloriri de zgomot
e primăvara unor chiar străine grele şi aprinse depărtări
fierarul din grădina ochiului ce mă cuprinde suflă rece
plătită prost cu ziua inima din piept numără nori
mor o secundă ea din tăcerea morţii mele plouă zece
