marți, 25 noiembrie 2014

# noi suntem buni doar morţi - poemul se dedică lui mile cărpenişan

# noi suntem buni doar morţi 

- poemul se dedică lui mile cărpenişan
de florian silişteanu
2010-04-14 


bătrâne
asmute câinii ăia ce încă rod la oase prin trecut
e timpul să vedem pe bune filmul mut
desişul e înalt se trage iar la sorţi
tu mile nu ştiai, noi suntem buni doar morţi
apare prin ziare
se spune c-ai primit postmortem o aripă de înger
de parcă părinţii tăi de-acum vor spune copil unei statui de fulger
de parcă frate tot prins cu viaţa între roţi
noi n-avem timp să învârtim noi suntem buni doar morţi
și pân'la urmă tu ce credeai ce mai sperai bătrâne şoim
când din clepsidră răsturnat se ridica dedinapoi
cu ochii mari cât soarta
o umbră alta mută ce semăna cu roata
poem târziu
se face noapte printre nopţi ...
pe-aici prin românia noi suntem buni
... doar morţi



(....l-am cunoscut pe mile...l-am cunoscut întâmplător în perioada bombardamentelor din beograd. erau acolo mai mulți jurnaliști...se știau  între ei....nu îmi mai aduc aminte de ce  trebuință de informație am avut....și..l-am întrebat pe el...( nu știam cum îl cheamă și de unde vine....) mi-a plăcut amabilitatea lui....mie nu-mi trebuie mult să văd în om să cunosc distanțelor....și nu m-am înșelat! am aflat apoi că mile era un om grozav.....și ..iată....eu , un străin de neamul lui...vin și aprind aici o lumină...că numai atât pot deocamdată!......)